In liceu vorbeam mult de natura umana. De proportiile exacte ale personalitatii si mastii. Sub si Supra eul. Vorbeam in termeni pretentiosi de care nu aveam habar si impresionam lumea. Vorbeam de Masti. Sacrificii. Nevoi si dorinte. Niveluri ale profunzimii emotionale. Intelegerea celuilalt. Eram un Levinas de balta.
Nimic nu s-a schimbat. Doar ca acum imi dau seama de asta si inteleg unde greseam. Incerc mai mult.
Incerc mai mult? E mai bine?
Am ajuns la concluzia ca e degeaba. Analiza psihologica n-are rost. Nu poti citi pe cineva destul niciodata. Cineva ti se poate dezvalui. Maya Desnuda a spiritului cu tot ce e frumos si mai ales cu ce nu e.
Degeaba.
Nu merge. O sa fie intotdeauna bucatica aia din self pe care nu o poti atinge. Alteritatea e un moft, cum ar spune tov. Ilici.
Ce poti spera? Sa intelegi ceva din celalalt in deplina cunostinta de cauza: nu ai cum sa il cunosti.
Psihoistorie? Perhaps.
Poti intelege actiuni, gesturi pozitii ale corpului poti prinde fluxul emotional dintre doua persoane care se plac. Dar nu le vei intelege.
Failure becomes us.
No comments:
Post a Comment