In noaptea de Craciun a nins. Cu o seara Inainte nu s-a auzit nici o pocnitoare. Colindatorilor li se scurg ochii de la frig si in loc de gheata pe jos e noroi. in cateva zile intram in Uniunea Europeana. Tiganii trec cu un simulacru de capra pe strada pe langa mine numarandu-si monedele de 0.5 si hartiile de 50. Pe strada a aparut peste noapte un ziggurat de aluminiu pe care scrie mare Romtelecom Broadband. Langa el parcat, un mertan cu iconita pe bord si o mare cruce aurie de plastic atarnata de retrovizoare. B 73 GKU. Gicu.
Romania se schimba si ramane la fel. Pe Lizeanu niste minoritari au improvizat intr-o casa aproape daramata o soba. Cosul evacueaza fumul la nivelul urechilor mele. Daca eram un pic mai inalt as fi primit o gura de aer romanesc in ajun european.
Zece metri mai in fata o cladire noua de otel si sticla se ridica langa un punct de colectat "stcle". Benzinarie noua langa vulcanizare veche. Vila langa cocioaba. RSR, UE.
Pe strada mea, tacere si intuneric. Ajun, Masinile adventistilor de vaza parcate in fata bisericii, rablele ruginind in fata Chop-shop-ului. Casele se inalta, cocioabele cad. Europa se deschide.
De Craciun strazile sunt pustii. Oricine e cineva e in Tunisia sau Maroc. Restul sunt la munte. Cei cativa ramasi in urma au orasul doar pentru ei. Il impart cu politia. Pentru Moment. Exodul se termina. Revelionul vine rapid din urma cu torente de multime, potop de romani in piata Universitatii. Basescu va face o baie de multime, Becali va da niste bani cui stie crezul, Geoana va face ceva dar nu va tine nimeni minte ce. Se vor canta colinde. Se vor canta manele. Se va intona imnul Romaniei. Din loc in loc Guta va fi inlocuit de Beethoven. Nu se va da cu petarde ca se pedepseste prin lege.
Quid est veritas? Va fi Integrare? Tinerete fara batranete? viata fara de moarte termica? Cadouri, Bucurie? taxe, scumpiri? O sa moara economia, o sa devenim tara bananiera? Integrare europeana? Dezintegrare nationala? Globalizare, Incalzire Globala? o sa ne fure ai' reacu da bozgori transilvania? o sa instaureze vadim/becali al patrulea reich, unul, asa, mioritic? Time will tell. Carepe diem mes amis. And happy kwanzaa.
Tuesday, December 26, 2006
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment