"Those works created from solitude and from pure and authentic creative impulses - where the worries of competition, acclaim and social promotion do not interfere - are, because of these very facts, more precious than the productions of professions. After a certain familiarity with these flourishings of an exalted feverishness, lived so fully and so intensely by their authors, we cannot avoid the feeling that in relation to these works, cultural art in its entirety appears to be the game of a futile society, a fallacious parade." - Jean Dubuffet.
Nu am crezut ca o sa gasesc un citat care sa legitimeze conceptul de "indieness", atat de ridicat in slavi de lumea in care ne ducem veacul. Binenteles, indie la modul mai inainte-mentionat nu exista decat ca deziderat in mintea celor care au puterea de a mai crede in asa ceva, mai ales in conditiile in care pana si D[o] I[t] Y[ourself], fratele voit comercial al indie-ului a esuat lamentabil. Daca tov. Dubuffet se referea la the art of the lucidly challenged [indie supreme!], ce ne face oare sa credem ca, fiind amintrilea, putem atinge acelasi nivel de sinceritate si dezinteres? "Dezinteres", bineinteles, nu fata de produsul finit, tinand cont ca si hipercosmetizarea din pura horror vacui a rezultatului muncii de creatie este o izbitura zdravana in mecla intelegerii conceptului de telos artistic in egala masura in care miile de exemple de "art without input" ale cimpanzeilor manjiti cu tempera sunt vandute pe bani grei. Sa intelegem, dar, ca homo faber a murit? Posibil. Daca ceea ce se chema odata constiinta actului de creatie se regaseste acum numai la cei dusi oleaca pe Teleajen in jos cu pluta, inseamna ca avem o problema cu intelegerea realitatii, bat-o vina.
No comments:
Post a Comment