Wednesday, November 15, 2006

Web-ul ca o Prada 1: Ars Bloggetica

Incercam acum vreo cateva zile sa explic in termeni pseudo-tehnici tot conceptul de Web 2.0 unor cunoscuti de la facultatea de filozofie. Asta, bineinteles pentru a dezbate ramificatiile extinderii sociale a internetului. Auzindu-ma vorbind, incercand sa explic destul de detaliat concepte ca Folksonomies si diferentele majore dintre www si web 2.0 mi-am dat seama intr-un scurt si atat de rar moment de luciditate ca nu am de fapt cel mai mic habar. Maybe, la fel ca la Cthulu the stars were right, maybe de vina era jumatatea (de sticla) de votca dar mi-am dat seama ca ceva trebuia facut. Asa ca, in ciuda partialelor de la scoala, in ciuda cartilor care ma asteapta in a neat stack pe noptiera ba chiar si in ciuda obligatiilor sociale, am decis sa ma avant cu toate panzele sus (vb. lui Tudoran) in fenomen.
To tread carefully am decis sa take it slow, soft-porn even si am inceput cu celula-ou. Blogul.

Blogs come in all shapes and sizes. De la blogul adolescentului care e sau ar trebui sa fie pe Litiu la blogul rece, factual, (nothing personal, just business- been there, done that, got the t-shirt) si extinzandu-se in aberatii pretentioase, pseudo-academic mumbo jumbo precum blogul de fata.
Blogul e atat un instrument cat si o arma, un mod de relaxare, un statement, un rant sau de multe ori un pathetic way of begging for attention. Sau mai multe deodata. Sau toate.
Blogurile sunt peste tot azi (Met a girl who asked me if I read the blog I was writing, stiu zeci de oameni who read hers) deci varietatea e aproape infinita. But why? Why Blog?
Cool people blog to show how cool they are , emo people blog to tell the world how pitiful their lives are, pretentious sods have pretentious blogs. And the list goes on.
Blogurile sunt si o unealta de networking, Blogroll-ul e un studiu social on it's own, e-versiunea zicalei cu "birds of a feather" si caseta cu "pretenari" in acelasi timp. Blogs can help you make friends, extend your social circles, make you see new sides of people you know. Who knows, you may even fall in love.
Blogs can boost your career sau daca deja esti faimos pentru a career, pot arata o alta fata a ta (Norman Mailer blogs, Weird Al Yankovic blogs). Blogurile deschid calea pentru anonimi in fata lumii si deschid lumea pentru personalitati.

Dar cel mai important lucru la bloguri e ca sunt dincolo de constrangeri. Sunt gratuite si libere. Oricine poate scrie orice despre orice. Nici o cenzura pe langa autocenzura, nici un angry editor, nimic. No limits.
In plus, la fel ca scriitorul, bloggerul adopta o persona. Aceasta persona poate (sau nu) avea ceva in comun cu personalitatea sa. In all the beauty of the greek theatre tradition, masca si nu actorul primeaza. Persona ne vorbeste prin blog. It is the whiny emo-kid or the pretentious know-it-all. In real life, Gigel poate fi prostul scolii dar seara, la fel ca Batman, Batman, isi pune masca si capa si vorbeste , nay, educa masele ignorante despre ramificatiile copilariei lui Kurt Cobain in opera sa ca unicul NirvanaFan89.
Andrei Plesu vorbeste despre dezresponsabilizarea cuvantului scris via Internet. NirvanaFan89,
intr-o incercare (esuata) de analiza politica, poate spune ca Basescu e poponar. Daca CTP-ul ar zice asta ar pupa un proces de calomnie, NirvanaFan89 o pupa pe mami inainte sa mearga la scoala ca are teza la mate. Indeed, ORICINE poate SCRIE ORICE despre ORICE.
Dar oare asta e ceva rau? Cuvantul scris a suparat intotdeauna, de la Modest Proposal-ul lui Swift la Dan Brown si a sa constipatie a Graalului. Masca, pseudonim-ul nu e ceva nou iar "parerile noastre personale" daca nu se scriu pe net, se spun la birt si tot se transmit. Lipsa de responsabilitate de pe net nu face decat sa simplifice un pic treaba si sa-ti permita sa emiti pareri fara sa vezi lumina soarelui
Iar paradoxal e ca datorita acestei lipse de responsabilitati, persona-ul , masca, e adeseori mai apropiata de sentimentele adevarate ale individului decat masca sociala pe care o purtam cu totii, i don't care how rebel-ish you think you are.
Povestea blogului e povestea soapbox-ului din Hyde Park. ORICINE poate SCRIE ORICE despre ORICE. Atata timp cat nu spui ceva nou sau ceva vechi mai bine si nu apuci sa transmiti ceea ce spui la n altii NU O SA TE ASCULTE NICI DRACU'. Cati prim ministri britanici si-au inceput cariera politica de pe soapbox?
Ajungem la vorba lui Tzestos cu al sau cinism cirotic de ASE-ist de la Finante. "Mda, blog, alta ocupatie de om la douaj' de ani..." In definitiv are dreptate: blog-ul e un paradox. Mananca timp, nu da aproape niciodata nimic bun inapoi si totusi il privim cu atata patos . E ca un copil: Inutil dar il iubim, ca-i al nostru.

Blog-ul e un pass-time. And the time has passed. And now it is way past my bedtime.
So keep on blogging in the free world.

3 comments:

Anonymous said...

oh will mr tsavatar come out to play and bestow upon us the meagre people more of his borat wisdom?

marc-arc said...

ars bloggetica eh? sound awkwardly familiar. problema cu bloguri la fel cu orice altceva zilele-astea e ca ne ofera prea multa libertate. cu care nu ca nu stim ce face, dar nu AVEM ce face. daca pui pe picior de egalitate in ale id-ului pe analistul politic gigelian, criticul de literatura si 3m0 1337-ul expert in citit pe alte site-uri info despre formatia preferata, ai amestecat targetul. si-atunci blogul devine ce a fost dintotdeauna, un jurnal. un jurnal care, desi poate unii nu cred asta, ne reprezinta. si in fapt, jurnalul este o colectie de lucruri pe care nu avem curajul sa le facem. analistul politic spala masini pt un ban cinstit, vorbeste poate de revolutie si tara de cacat dar nu este capabil sa se implice activ. criticul scrie blog pt ca ideile lui, probabil unele bune, nu-si gasesc sustinatori si raman la stadiul de idei personale. pe de alta parte, blogul sunt cei care-l fac. si cei care-l fac nu sunt toti gigei. in fond, de ce nu ar face el, ultra ASE-istul tzestos, un blog despre cum sa castigi la bursa? (desi, intre noi fie vorba, se stie ca oamenii care iti spun cum se fac banii nu sunt in stare sa-i si faca. cei care fac bani tac din gura ;)) si de ce nu ar tine dan c mihailescu un blog? ar fi mai usor si pentru el si pentru noi.

Tsavatar said...

Damn. I knew that sounded familiar.
Mda. To set things straight, i have just remembered by perusing analele pierdute ale blogurilor ca cetateanul Mark a fost initiatorul conceptului de ars blogettica. Not nearly as eloquent as subsemnatul dar trebuie dat cezarului ce e al cezarului.
Mark does however have a point si anume ca pe langa elementul impersonal blogul contine un element egalizator. Nu poti masura succesul unui blog decat, sa zicem in visits, pentru ca elementul financiar lipseste (aproape) cu desavarsire. Deci that emo kid si norman mailer nu mai sunt separati de un booker, cateva zeci de milioane de carti vandute si 60 de ani ci pur si simplu de o adresa diferita. Egalitate. Un fel de viziune utopica, comun-e-smul.
orice tip de proza transmite idei, jurnalul e pur si simplu al mai cu mot. Call it a diary if you must. But it ain't.